December 3, 2023

Migrarea catre electrice – o himera?

In Romania sunt 5 milioane de autoturisme, cu o vechime medie de 12.3 ani, majoritatea Diesel. Fiecare autoturism face in medie 10.000km pe an. Cele 3200 de benzinarii alimenteaza aceste autoturisme cu 2600 de litri pe zi fiecare. Pentru fiecare litru de combustibil produs de rafinarii, transportat la statii si consumat de automobile se emit in atmosfera aproximativ 2kg de CO2, 16 grame de oxizi de azot dar si hidrocarburi, particule in suspensie, monoxid de carbon si altele, majoritatea cancerigene. Toate aceste substante chimice sunt in exces cu mult fata de nivelele maxim admise in Europa (oricum foarte tolerante) din doua motive: parcul auto e invechit iar constructorii de masini mint. Nu e o parere personala si nici o teorie a conspiratiei, ci e dovedit stiintific.

Autoturismele invechite ale parcului auto romanesc sunt cele mai poluante din Europa.

Ce-ar fi daca toate aceste automobile, intr-o perioada de 10-15 ani, ar deveni electrice? Ar fi migrarea sustenabila? E capabila reteaua de electricitate sa suporte o asemenea sarcina suplimentara? Avem posibilitatea sa producem atata electricitate in Romania? Ce s-ar intampla cu emisiile? Sa vedem, asadar, cifrele:

Viteza medie de deplasare in Romania este undeva la 70 km/h, poate 80 km/h daca nu respecti regulile de circulatie. La aceasta viteza un autoturism tipic are nevoie de aproximativ 10-15kw putere pentru deplasare, pe care o obtine in mod traditional arzand aproximativ 5 litri de motorina pentru fiecare suta de km. Desi un litru de motorina inmagazineaza chimic o energie de peste 3 ori mai mare, restul de 30-35kwh sunt aruncati in atmosfera sub forma de caldura (daca vrei sa citesti mai mult despre incercarile de recuperare a acestei energii apasa aici). Prin urmare, energia necesara pentru a misca toate automobilele din Romania o zi este, in medie, dupa un calcul simplu, 4kwh x 5 milioane = 20Gwh. Impartita la 24 de ore, rezulta o medie de putere de 833Mw.

Productia de energie din Romania deja e majoritar regenerabila, multumita in principal investitiilor facute de guvernul comunist in hidrocentrale

In 1988, in Romania se produceau (desi a fost seceta) aproximativ 100gwh pe zi doar din hidrocentrale. Astazi in Romania se produc peste 130gwh pe zi din energie verde, iar Dobrogea are potential de productie eoliana de peste 300gwh pe zi. Puterea instalata in acest moment in Dobrogea pe eoliene este de 2200Mw, iar potentialul este de 14.000Mw, din care sunt preconizati a se atinge 12.0000Mw in 2022.

Reteaua de distributie, gratie dezvoltarii comuniste, consta in linii de 400kv si peste 400kv, capabile sa asigure transportul (si exportul) acestei energii atat in Bulgaria si Ucraina cat si in tarile vecine de la vest. Sa revenim insa la specificul automobilistic.

Desi energia produsa de eoliene e mai mult decat suficienta (130gwh pe zi produs vs 20gwh necesar) pentru a incarca TOATE automobilele din RO daca ar deveni electrice, mai trebuie semnalat un aspect: Cel mai probabil majoritatea automobilelor vor fi incarcate pe timp de noapte. Ceea ce inseamna ca incarcarea se va face din surse verzi, eolienele nefiind “ocupate” sa furnizeze energia industriei sau altor consumatori.

Despre emisii, am facut aici o comparatie de NOx si CO2 intre tipicul Passat TDI si un autoturism electric in functie de sursa energiei. Pe scurt, lucrurile stau asa:

Emisiile de NOx in cazul incarcarii EV din surse regenerabile sunt aproape nule
Emisiile de CO2 pentru un EV incarcat din surse regenerabile sunt de 6-7 ori mai mici decat in cazul Passatului TDI.

Sursele acestui articol sunt in principal Eurostat, Institutul national de statistica si Wikipedia.

2 thoughts on “Migrarea catre electrice – o himera?

  1. Ati uitat sa luati în calcul ca masinile electrice au baterii. O analiza similara a fost facuta în UK. Concluzia:

    If we wanted to replace all these with electric vehicles today (assuming they use the most resource-frugal next-generation batteries), it would take the following:

    207,900 tonnes of cobalt – just under twice the annual global production
    264,600 tonnes of lithium carbonate (LCE) – three quarters the world’s production
    at least 7,200 tonnes of neodymium and dysprosium – nearly the entire world production of neodymium
    2,362,500 tonnes of copper – more than half the world’s production in 2018
    Even if we only wanted to ensure an annual supply of electric vehicles, from 2035 as pledged, the UK would need to annually import the equivalent of the entire annual cobalt needs of European industry.

    Link:

    https://www.nakedcapitalism.com/2019/07/mining-and-electric-vehicles-lithium-nickel-cobalt.html

    1. Ați uitat să luați în calcul că motoarele termice necesită 1. OȚEL, 2. Combustibil rafinat și transportat, 3. Energie semnificativă pentru fricțiunile interne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *